Interesul pentru descoperirea unor locuri mai puţin umblate, cu potenţial piscicol superior, sau alungarea monotoniei care se acumulează prin solicitarea excesivă a altora, creează premisele unor noi aventuri. Sub umbrela acestor motivaţii am zăbovit şi la canalele de pe malul drept al râului Bega Veche, pe porţiunea dintre Bobda şi Beregsău Mic.

Ca şi în alte părţi, primul popas l-am făcut în preajma staţiei de pompare. Ştiam că la confluenţa unor ape, de regulă, se află un vad bun. Diferenţa de compoziţie a apei sau a cantităţii de hrană pe care acestea o au atrag sau resping peştii, iar pescarul trebuie să-şi valorifice acest atu pe locul şi la momentul potrivit. Aici am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe Vasile C., fermier şi administrator al instalaţiilor de pompare, un om deosebit de ospitalier, cu care m-am şi împrietenit. Dacă cineva mi-ar fi propus să schiţez portretul unui crescător de animale, unul dintre zecile de mii de români care îşi sacrifică tot ce au mai bun pentru prosperitatea acestui domeniu, faţă de care potentaţii vremii manifestă o crasă indiferenţă, cu siguranţă l-aş alege pe el, ca fiind un model de perseverenţă şi pasiune.

Prima dată, la îndemnul gazdei care este prieten de familie cu partenerul meu de pescuit, ne-am instalat undiţele pe malul drept al canalului din amonte de staţie. Succesul a fost indubitabil, dar dimensiunile carasului capturat nu m-au satisfăcut. De-a lungul anilor, pe baza faptelor petrecute, am ajuns la concluzia că un loc trebuie schimbat după următoarele reguli: dacă a trecut o oră şi nu ai nici o muşcătură, caută alt loc; dacă în două partide consecutive nu ai succes, părăseşte zona; dacă alţii prind în acelaşi bazin, iar tu eşti doar spectator, mai întâi schimbă-ţi monturile, momelile, perseverează şi numai după aceea caută-ţi alt loc.

La vremea prânzului, cum se întâmpla de obicei, mi-am consultat partenerul:

- Pentru azi îmi ajunge. Plecăm?

- Da.

- Data viitoare facem rost de peştişori şi încercăm la răpitor în Bega Veche.

Când am trecut prin faţa maşinii am observat că-i lipseşte numărul de înmatriculare. Am întrebat mirat:

- Ce s-a întâmplat cu tăbliţa din faţă?! Ştii că-ţi lipseşte?!

După o examinare sumară a autovehiculului, proprietarul a rostit supărat:

- Dimineaţă, pe şosea a apărut un câine pe care nu l-am putut evita. Lovitura mi-a deteriorat tăbliţa pe care am pierdut-o undeva pe traseu. La întoarcere trebuie să urmărim acea zonă de drum, poate o descoperim…

Strădania de a găsi obiectul pierdut nu s-a încheiat pozitiv. S-a cristalizat doar dorinţa de a reveni la Bobda şi încă de mai multe ori. În albia vechiului râu am capturat doar două mârliţe. Succese notabile am înregistrat numai în bazinul din incinta staţiei. Acolo am prins şi câţiva crapi, iar carasul a muşcat cu lăcomie până spre toamnă. Seceta prelungită din anii care au urmat a determinat scăderea cotelor apei sub nivelul minim necesar pescuitului cu undiţa. Din acest motiv am abandonat zona.

În toamna anului 2009, după o perioadă cu precipitaţii abundente, când drumul spre canalul de la Cenei era complet desfundat, ne-am decis să încercăm din nou la canalele de la Bobda. Am plecat dis de dimineaţă. După ce am ieşit din Cărpiniş, maşina prietenului meu s-a defectat şi nu ne-am mai putut continua deplasarea. Situaţia ne-a indispus, dar nu ne-a făcut să renunţăm. Am propus o soluţie:

- Roagă-l pe ginerele tău să vină cu maşina lui, să ne remorcheze până la Jimbolia, transbordăm totul în maşina mea şi continuăm ceea ce am început.

Totul s-a desfăşurat după închipuirea mea, până am ajuns la semaforul din centrul Jimboliei. Acolo, şoferul din faţă a fost obligat să frâneze brusc, pentru a evita un accident din cauza unui pieton neatent. Maşina remorcată cu cordon mobil, în virtutea inerţiei, şi-a continuat deplasarea, lovind-o în spate pe cea care o tracta. Rezultatul impactului a fost dezastruos: radiator şi faruri sparte, bara de protecţie îndoită, capotă turtită… Motive suficiente de supărare pentru a ne trece pofta de a placa la pescuit în aceeaşi zi.

Dragomir Ciobanu