În anotimpul rece, când ploile sunt de durată, iar solul îmbibat cu apa nu se zvântă în aceeaşi zi, drumul de acces spre canalul de dincolo de Checea, devine periculos, chiar impracticabil pentru autoturisme. Din această cauză ieşirile noastre la pescuit în acea zonă sunt mai frecvente înainte de a se desfunda drumul. Din experienţa altor ani, ştiam că pescuitul la ştiucă merge mai bine când apa din canale se răceşte şi devine mai limpede. Toamnele anilor 2007 şi 2008 ne-au oferit multe bucurii, dar şi câte o supărare demnă de Cartea Recordurilor.

La începutul fiecărei toamne, am făcut câteva partide de tatonare la ştiucă şi şalău în bazinul de la staţia de pompare, pe Bega Veche şi în canalurile mai adânci. Rareori au muşcat răpitorii, însă am plecat mulţumiţi cu peştii paşnici capturaţi. După câteva săptămâni, am încercat din nou, la blincher şi peşte viu. De această dată am avut succes. Dis de dimineaţă a muşcat mai frecvent şalăul, uneori şi bibanul, iar după orele 9-10 şi-a făcut apariţia ştiuca.

Şalăul şi bibanul au preferat monturile cu cârlig simplu legat cu aţă de pescuit. La cele cu strună metalică şi cârlig triplu trăsăturile erau foarte rare, chiar dacă foloseam drept momeală peştişori vii de aceeaşi mărime. La sfârşitul partidei am fost satisfăcuţi: fiecare avea în juvelnic 2-3 ştiuci şi câţiva şalăi sau bibani mai mici.

Pe când reveneam spre casă, mi-am întrebat partenerul:

- Petrică, venim şi mâine?

- Nu ştiu. De ce întrebi?

- Aş vrea să-mi pregătesc dinainte monturi speciale pentru ştiucă, diferite de cele pentru şalău sau biban. Modificarea lor pe malul bazinului îmi consumă din timpul cel mai preţios… Când a început ştiuca să tragă, eu eram ocupat cu schimbarea plutelor şi legarea cârligelor…

S-a întâmplat ca următoarea deplasare în zonă să aibă loc peste o săptămână sau chiar mai mult. Ploile de toamnă ne-au stricat planurile. Nu se putea merge cu maşina pe drumul noroios, iar prin Cenei, pe dig, nu aveam curaj să intrăm, după cele pătimite cu un an înainte la Pustiniş. Când am socotit că noroiul de pe drumul agricol s-a zvântat suficient, luând ca etalon starea solului din grădina proprie, ne-au luat ustensilele şi duşi am fost. Pentru mai multă siguranţă, după ce am ieşit din Checea, am părăsit calea obişnuită, printre ogoarele arate, şi ne-am deplasat pe drumeagul paralel cu linia ferată, mai puţin circulat, cu ceva iarbă pe margine, unde roata nu patina ca în băltoacele cu noroi. Ajunşi la canal am urmat calea până la punctul final.

A fost o zi norocoasă, dar nu până la capăt. Ştiucile şi-au modificat programul de masă, luând în seamă momeala din cârlig chiar de dimineaţă. Mârliţele au atacat şi monturile pentru biban, lăsându-mă fără cârlige, căci aţa, deşi rezista la o întindere de peste 20 de kilograme, a fost retezată de dinţii ascuţiţi ai răpitoarei. Între timp, buletinul meteo, pe care îl urmărisem la TV şi care ne asigurase că nu vor fi precipitaţii în vestul ţării, a suferit unele modificări. Un nor răzleţ şi-a aruncat o parte din încărcătură peste câmpurile unde ne aflam. Fenomenul a durat câteva minute, aşa că neliniştea noastră s-a disipat curând.

- Nu cred să se fi muiat noroiul după asemenea ploiţă, am zis eu.

- Dacă ne mai ameninţă o ploaie, adunăm totul şi plecăm, a conchis partenerul.

Deşi nu era încă vremea de plecare, datorită faptului că după ploaie ştiuca nu a mai muşcat, colonelul m-a pus la încercare:

- Mai vrei să stăm?! De două ore n-am avut nici o muşcătură… Avem fiecare 4-5 ştiuci şi 5-6 bibani sau şalăi.

- În ce mă priveşte, am fi putut ridica ancora imediat după ploaie. Sunt mulţumit cu cât am în juvelnic.

Am adunat ustensilele, l-am salutat pe Nelu, omul care administrează instalaţiile din preajma bazinului şi locuieşte acolo, am urcat în autoturism şi am plecat. După vreo doi km de drum, destul de noroios, căci o luasem pe calea mai umblată, maşina a început să se scuture de parcă juca Samba braziliană. Un fior rece mi-a trecut din creştet până în picioare. „S-ar putea să ne împotmolim în noroi. Nu mai vreau să retrăiesc drama de anul trecut.“ Şoferul a oprit motorul, căci vehiculul ne nu se mai urnea din loc:

- Gata, nu mai merge. Trebuie împinsă…