După un an de hoinăreală pe la toate ştioalnele şi canalele din zonă, am testat şi fauna celui dintre Checea şi Cenei. Rezultatele au fost incredibile. Peştele muşca bine pe tot parcursul zilei, mai frecvent dimineaţa şi seara, la orice momeală. Atracţia spre acest bazin era dublată şi de varietatea peştilor capturaţi: caracudă, caras, roşioară, oblete, plătică, babuşcă, biban, somn pitic, şalău, avat, crap, ghiborţ, sorete, porcuşor şi ştiucă. Nu erau exemplare mari, dar cantitatea de peşte cu care ne întorceam de la fiecare partidă, era net superioară celor de la alte bazine, fie ele şi populate cu crap de consum.

Rareori găseşti un loc de pescuit unde să te duci la sigur, adică să ai certitudinea că te întorci de acolo cu câteva kilograme de peşte. Mai bine de o lună am frecventat porţiunea dintre podul de cale ferată şi cel dinspre staţia de pompare. Când ni s-a părut că se răresc trăsăturile, mai ales la caras, am căutat alt loc, fie pe malul drept sau pe cel stâng. În zilele cu cer senin preferam să ne aşezăm cu spatele la soare, căci ne deranja reflectarea imaginii acestuia în oglinda apei.

Spre sfârşitul verii, observând o mare aglomeraţie de undiţari pe tronsonul dintre staţie şi pod, am încercat şi acolo. Deşi erau apele aceluiaşi canal, diferenţa era evidentă: toată porţiunea era cu o jumătate de metru mai adâncă, absenţa vegetaţiei în anumite zone, muşcături mult mai rare, însă exemplarele capturate aveau dimensiuni cu mult mai mari decât în amonte. Uneori se mai scotea şi câte un crap de peste 1 kg, iar norocoşii radiau de bucurie. După mai multe partide, în care cantitatea de peşte nu ajungea nici la jumătate din ceea ce prindeam în tronsonul din amonte, ne-am hotărât să revenim pe vechile locuri. Cu puţină nadă şi cu un pic de fler în alegerea locului, am reuşit să ne reabilităm faima de pescari iscusiţi şi norocoşi. Se întâmpla ca unii pescari să plece acasă nemulţumiţi de rezultatele pe care le-au obţinut. Nu tot ce zboară se mănâncă şi nu tot ce înoată se prinde în cârlig! Dacă la fiecare trăsătură s-ar scoate câte un peşte, canalele s-ar fi depopulat de multă vreme. Nici păsările care îşi duc veleatul pescuind de când le apar primele pene, până închid ochii pentru totdeauna, nu capturează câte un peşte la fiecare cufundare.

Bucuria succesului este mai plăcută când o împărtăşeşti altcuiva, chiar cu riscul de a nu fi crezut de cei care îţi ascultă „poveştile“. După repetate asemenea relatări, un prieten comun, Doru S., şi-a exprimat dorinţa de a ne însoţi într-o asemenea escapadă, de această dată cu rămânere şi peste noapte pe malul canalului. Deplasarea urma să se facă cu trei maşini, pentru a avea unde ne retrage, când somnul va birui pasiunea pentru undit.

După ce am servit masa de prânz, am încărcat în maşină cele de trebuinţă unei asemenea aventuri, am pornit-o în coloană spre canal. Petrică era deschizător de drum, deoarece cunoştea cel mai bine locurile, după el gonea maşina în care se afla Doru împreună cu fiul său, iar în ariergardă mă aflam eu. Ultimele două autoturisme au ajuns cu câteva minute mai târziu, deoarece atunci când au intrat pe drumul negru, norul de praf (mai dens decât cel expulzat de vulcanul islandez) ridicat în urma vitezomanului din faţă nu le-a permis urmăritorilor să menţină viteza fără riscuri.

Primul sosit a ales o porţiune de canal unde se puteau amplasa patru grupuri de undiţe. Doru promisese că prepară şi o ciorbă de peşte, dacă reuşim să capturăm o cantitate suficientă de chitici până la lăsarea serii. Pentru a ne materializa propunerea, fiecare şi-a asumat anumite obligaţii: unii cu pescuitul, alţii cu gătitul. Greul activităţii stătea pe umerii bucătarului de ocazie. Eu adusesem doar un sac cu lemne pentru foc şi un bidon cu apă pentru spălat peştele.

După ce mi-am instalat ustensilele, am revenit pentru a-i da o mână de ajutor, căci erau multe de făcut. Având deja un sprijin eficient din partea fiului său, Dan, m-am mulţumit să privesc tot ritualul: pregătirea vetrei şi aprinderea focului; instalarea trepiedului şi ceaunului în care urma să fiarbă faimosul preparat; curăţirea legumelor şi câte alte mofturi culinare. Nu eram convins de reuşită, dar apreciam meticulozitatea autorului în tot ce făcea.