Primele peregrinări pe care le-am săvârşit pe valea Timişului, în zona de frontieră, au avut loc prin anii nouăzeci. Mai întâi am testat canalele dintre Otelec şi Johanisfeld. Acolo am fost nemulţumiţi de dimensiunile reduse ale caraşilor, bibanilor şi ştiucilor, care muşcau destul de des. Succese notabile n-am obţinut nici la cele din perimetrul localităţilor Foeni şi Cruceni: pescari mulţi, peşte puţin; pretenţii mari, peşte mic. Auzisem de Timişul Mort sau Potcoava de dincolo de Cruceni. Într-o duminică însorită de sfârşit de vară, ne-am deplasat până acolo. Bazinul mi-a plăcut: un canal lat de câţiva metri şi lung cât poate cuprinde privirea, ne aştepta să-i descifrăm enigmele. Am încercat mai întâi la plută şi grund cu monturi pentru caracudă şi crap. N-a mers. Am provocat bibanul, dar exemplarele prinse erau similare celor din canelele pe care le frecventasem de curând. Printre noi se aflau şi doi tineri debutanţi, lămuriţi şi aduşi acolo de Gigi Ş., care nu prinseseră nimic. Pe la prânz, i-am şoptit mentorului:

- Ar trebui să ne mutăm altundeva. Tinerii ăştia nu mai vin la pescuit în viaţa lor, dacă până diseară nu prind ceva peşte…

- Unde ziceţi să-i ducem?

- La canalul de lângă drumul dintre Ionel şi Otelec. Acolo am văzut dimineaţă nişte mârliţe moarte. Dăm şi la ştiucă…

Prietenul meu a acceptat propunerea şi în mai puţin de o oră ne aflam la locul dorit. Acolo am avut parte de o surpriză: două echipe formate din câte trei săteni pescuiau cu plasa în canal. Una înainta spre Otelec, cealaltă venea din sens invers. Nu avea sens să ne aşezăm cu undiţele la mijlocul intervalului căci ne-am fi deranjat reciproc. Braconierii nu aveau de gând să renunţe, iar noi, deşi posesori de permise vizate, nu aveam puterea de a-i determina să plece. Când unul din grupul nostru a întrebat dacă au voie să tragă cu plasa, ni s-a răspuns răspicat că ne este treaba noastră. Continuarea disputei ar fi degenerat într-o altercaţie, iar noi nu eram dispuşi să ne petrecem o zi de week-end, dând cu subsemnatul pe la organele de ordine. Am ales alt canal: unul care avea legătură cu staţia de pompare de pe malul stâng al Begăi. Acolo a muşcat frecvent carasul mic, spre bucuria şi entuziasmul celor doi începători. Nouă ni s-a părut o zi extrem de zgârcită, de aceea am decis să abandonăm zona pentru un timp nelimitat.

 După inundaţiile din 2oo5, când Timişul a ieşit din matcă, acoperind cu apă mii de hectare de teren agricol, producând pagube catastrofale populaţiei din zona Otelec- Cruceni, reţeaua de canalele situată în dreapta râului a beneficiat de o populare naturală de excepţie. Împreună cu puhoaiele au venit şi peştii. După retragerea apelor sau evacuarea lor cu pompe de mare capacitate, o parte dintre aceştia au rămas în canale. Astfel, această zonă a devenit foarte atractivă pentru pescari.

Prima deplasare am făcut-o spre toamnă, cu un grup mai numeros, între care se aflau şi trei prieteni de-ai mei. Unii dintre ei mai fuseseră acolo, ştiau care este rânduiala, însă pe mine nu mă interesa prea mult opinia altora; vroiam să văd cu ochii mei cum stă treaba, pentru ca la a doua partidă să fiu pregătit precum o cere situaţia din teren. Gigi, care se auto propulsase ca lider al grupului, a oprit microbuzul lângă un canal din apropiere de Foieni, avertizându-ne:

- De aici prindem peştişori cu cârstaşul. Cu cei mai mărişori momim ştiuca, cu cei mici dăm la şalău şi biban.

Am pus în funcţiune şi minciogul meu cu ochiuri mărunte. În mai puţin de jumătate de oră am capturat suficient „mărunţiş“. Ne-am continuat drumul până în apropiere de Timiş, unde grupul s-a divizat: eu cu Petrică ne-am oprit la canalul din amonte de staţie, pentru a da la ştiucă, ceilalţi cinci s-au deplasat dincolo de pompe.

Pentru a evita privirile curioase şi întrebările sâcâitoare ale pescarilor de ocazie sau trecătorilor, am traversat podul şi am parcurs încă vreo sută de metri pe malul stâng, după care ne-am instalat ustensilele. O parte dintre undiţe le-am pus cu monturi pentru ştiucă, cealaltă cu momeli pentru caras sau crap. Au urmat ore de aşteptare, însă peştele nu vroia nicicum să muşte. Pe partea dreaptă a canalului se aflau mai mulţi pescari, unii veniţi încă din ziua precedentă, dar nici ei nu se bucurau de succes. Începusem să regret că nu dădusem curs invitaţiei lui Gigi de a merge împreună, la confluenţa canalului cu râul Timiş, însă vanitatea mă îndemna să rămân acolo până la terminarea partidei, indiferent de rezultate. Totuşi, în anumite momente, curiozitatea devine atât de puternică, încât anihilează împotrivirile trăsăturilor de caracter, îţi face semne să o urmezi ca pe o femeie atrăgătoare pe care nu o poţi refuza. I-am zis partenerului: