Pescarii din Jimbolia preferă Mureşul din mai multe motive: apele sale sunt bogate în specii care trăiesc în zona colinară şi de şes; este râul cel mai apropiat şi are căi de acces convenabile automobiliştilor; unele localităţi de pe malul stâng aparţin judeţului Timiş, deci se poate pescui cu permis eliberat de asociaţii din zonă.

Deşi în decursul anilor am făcut mai multe deplasări pe malurile acestui legendar râu, singur sau însoţit de prieteni, în memorie mi-au rămas întipărite doar două partide: una în amonte de oraşul Lipova, cealaltă în aval de Periam Port.

După ce am petrecut câteva concedii de odihnă în staţiunea balneară de pe cursul pârâului Şiştarovăţ, prilej cu care am vizitat ruinele Cetăţii Şoimoş, clădirea Bazarului Turcesc din Lipova şi Biserica de peregrinaj din Radna (cu celebra icoană a Sf. Maria de pe altarul de marmură de Carrara), m-am decis să revin în acea zonă pentru a pescui pe Mureş. Hotărârea s-a materializat printr-un sejur de câteva zile la Băile Lipova, împreună cu soţia şi o prietenă de-a ei. Dacă ar fi fost după voia mea, mi-aş fi instalat ustensilele pe malul râului chiar din prima zi, dar însoţitoarele era atrase mai mult de magazinele din oraş decât de o partidă de pescuit. Cavalerismul m-a obligat să le acompaniez în acest periplu, o zi de vară până seara. În ziua următoare, obosite de kilometrii parcurşi prin tot felul de dughene, au acceptat o ieşire la iarbă verde pe malul stâng al Mureşului.

Primul contact cu apele limpezi ale acestui râu nu m-au mulţumit. Ca orice undiţar debutant am schimbat de câteva ori locul şi monturile. Cu pluta, lansată la apă mică, am prins câţiva pietrari, iar la grund nimic. S-a întâmplat să-mi exprim dezolarea faţă de un localnic. Acesta m-a sfătuit:

- Dacă tot aţi venit cu maşina, mergeţi în sus, spre Săvârşin. Aveţi şansa să prindeţi mreană sau caras.

A doua zi, imediat după masa de prânz, însoţit de cele două doamne, amatoare de ieşiri în mijlocul naturii, am trecut podul peste Mureş şi ne-am îndreptat spre locurile mai puţin încercate de pescari. După ce am parcurs câţiva kilometri, am constatat că albia Mureşului se afla tot mai departe de şosea. Vroiam să parchez undeva în apropiere de mal, din două motive: în primul rând nu se cuvenea să-mi oblig însoţitoarele să parcurgă câteva sute de metri peste câmp, cărăbănind împreună ustensilele de pescuit, şi în al doilea rând nu puteam lăsa Dacia părăsită în pustietate. Tot căutând o cale de acces spre râu, am parcurs peste 20 km, până am descoperit un drum agricol. Am virat la dreapta şi am oprit direct pe malul apei. Acolo erau instalate şi două corturi. M-am bucurat, căci în pustietate compania unor pescari este (uneori) un dar ceresc: obţii informaţii, poţi fi ajutat sau ajuţi pe careva la nevoie, timpul trece mai uşor şi mai plăcut. N-am apucat să cercetez cu privirea împrejurimile, până când un bărbat între două vârste m-a şi abordat:

- Nu puteţi rămâne aici peste noapte. Aşteptăm să sosească încă două familii din Arad şi locul este rezervat…

Am rămas surprins de această primire neprietenoasă, mai ales că una dintre femei a adăugat ceva în limba maghiară. În mod normal, ar fi trebuit să facem prezentările, deoarece erau de faţă şi nişte doamne. Am răspuns politicos şi liniştitor:

- Nu vă faceţi griji… Stăm doar câteva ore. Căutăm un loc pentru pescuit. Scuzaţi pentru deranj…