E după-amiază, deci, şi ne hotaram să facem prima tabără incă în cursul zilei de azi, chiar dacă oboseala ne va doborî, vom avea timp destul sa ne hodinim tinerele oase. Aşa că luăm bagajele în spinare, şi pornim agale prin splendidele poieni cultivate cu pomi fructiferi si porumb ale şopotenilor.

Drumul de ţară urmează molcom cursul Nerei, e cald, e naduşeală, dar nu ne lăsăm, curând vom intra în pădure, ne zice “călăuza” Sorin. Bagajele atârnă jalnic dupa noi, n-am mai reuşit să le aranjăm cum trebuie după păţania cu miliţianul, sunt tot mai grele si încep să ne derajeze, avem fiecare câte 40-50 de kile in spate, băieţii, şi vreo 30 fetele, nu ne e moale deloc. Ba unii mai cară şi câte o plasă cu pâine sau ce-o mai fi, care n-au mai încăput in rucsaci. Trecem pe lângă două babe ce stau la taifas sub un nuc uriaş, monumente arhaice de etnocultură şi care ne duc cu gândul la mamele oştenilor daci de acum două milenii, cu broboade negre, cămăşoaie albe, ilice negre, catrinţe şi opinci cum numai în poze mai văzuserăm. Stau şi se holbează la noi, acoperindu-şi cu cate-o mână gurile ştirbe, ne măsoară din cap pană-n picioare, văd tot calabalâcul din spinările noastre, clatină compătimitor din capete şi ne blagoslovesc cu câte un “ Da’ cine vă chinuie, maică, în halul ăsta?”, şi-apoi un “ Ptiu, drace, Maică Doamnă Precistă, da’ pă voi fetelor, nu v-o-nvăţat nima că nu-i voie să umblaţi despuiate pă stradă?”. Facem şi noi haz de pantalonii scurţi ai fetelor, care n-au rezistat tentaţiei de a mai scăpa de canicula verii şi s-au făcut comode. Vor regreta doar cateva minute mai tarziu, când traversăm un lan de urzici, dar asta e deja treaba lor... Hotărâm să părăsim drumul de ţară care coboară pe malul stâng, şi traversăm Nera cu prima ocazie, un pod suspendat, facut din cabluri de oţel si ceva scânduri, care se bălăngăne periculos peste abisuri. Pentru unii din noi, e prima experienţă de acest gen, şi dacă priveşti in jos, eşti ca şi pierdut, ai impresia că-ţi fuge puntea de sub picioare, apa repede a Nerei îţi fură privirile şi te blochezi, nemaiputând să faci vreun pas, nici înainte, nici înapoi. Ii trecem cumva până la urmă şi pe cei mai fricoşi, le luăm chiar şi bagajele, ca să nu cumva să le agaţe de marginile punţii şi aşa prea îngustă pentru gabaritul rucsacilor noştri. Popas, bem apă dintr-un izvoraş care susură vesel, ieşind, nu mai gros ca un creion, dintre rădăcinile unui stejar secular. Toată Valea Nerei e împânzită de astfel de izvoare, dai de ele la tot pasul, dar seacă odată cu sosirea secetei, prin august-septembrie. Mergem un ceas-două urmând poteca din pădure, cu popasuri dese, că deja ne rod ca naiba bretelele rucsacilor, traversăm poiene splendide cu fâneţe de vis, străjuite atât la intrare, cât şi la ieşire, de porţi-bariere încropite din bârne şi menite a ţine locului vitele localnicilor. Trecem printr-un cătun, Drişte, cu cele câteva case risipite pe sub coline, cu nenumărate clăi de fân ( clăni, le zic localnicii) pe stânga şi pe dreapta drumeagului, trecem deci, insoţiţi de lătrăturile furioase ale stăpânilor absoluţi ai zonei, nişte câni mari şi flocoşi ca oile, dar numai gura e de ei. Mai periculos e un cârd de gâşte care-şi pasc bobocii prin poiană, un gânsac se repede si o ciupeşte rău de picior pe una din fete, care se pune pe plâns, cred că mai mult de ciudă că râdem de ea, decât de durere. Ca o paranteză, în anul următor, când trecem p-acolo, suntem înarmaţi cu câte un ciomag zdravăn, să ne apărăm de “duşman”. Shushek al nostru, pe fază de data asta, aruncă cu sete bâta după gânsacul ce ne atacă ( o fi acelaşi de anul trecut? Nu vom şti niciodată!) şi-l loveşte artistic chiar in cap. Dă săraca pasăre de 2-3 ori din picioare si moare, in vacarmul întregii “haite” de păsaret. Ce sa facem cu ea? O dosim in bagaje, si cand ajungem la locul de tabara, ne apucam s-o jumulim, s-o bagam la oala. Nici n-am apucat bine s-o curăţăm, ca ne-a si ajuns din urmă proprietarul, care probabil văzuse toată tărăşenia şi-a venit dupa noi. Două zile întregi am muncit cu toţii să-l ajutăm la strâns fânul, că bani n-a vrut de la noi...