Cheile Nerei

Un loc ABSOLUT special in amintirile tineretii mele e ocupat de aceasta zona fenomenala, de o frumusete si o salbaticie aparte, o zona unica in tara, unde peisajul alpin se imbina cu clima si flora mediteraneana, unicul loc din tara asta unde poti, la distanta de nici 10-20 minute de mers pe jos, sa faci alpinism, speologie, campare-bivuac sau sa-ti pui cortul pe o plaja de nisip, unde gasesti locuri cu apa repede numai buna de rafting sau ape adanci si molcome care te imbie la o scalda dupa o plaja binemeritata, unde ai din belsug lemne de foc, bolovani de facut o vatra ca lumea si mai si gasesti pe-alocuri salase cu banateni primitori, gata sa te serveasca c-o mamaliguta fierbinte cu lapte proaspat muls sau sa-ti dea un fagure cu miere de flora alpina, bine stropit c-o rachie de corcoduse...

Superba zona, superb peisaj, incredibile amintirile legate de acest colt de Rai, nespurcat decenii de-a randul de cizma aspra a civilizatiei, pana mult incoace, dupa Revolutie... Un masiv calcaros unde apa a sapat de-a lungul mileniilor niste pereti ametitori unde nici vulturii nu se incumeta, dar si un relief carstic de invidiat, cu cea mai mare densitate de pesteri si grote pe kilometrul patrat din Romania! Si, la doar cinci minute dupa ce ai impresia ca peretii muntelui, care se dau cap in cap la nici 20 metri unul de altul, se vor pravali peste tine, strivindu-te, mica farama umana ce esti, in fata ti se deschide o vale larga, primitoare, inchisa, hat, departe, de versantii brusc departati, vale cu pasune bogata, pomi fructiferi si lanuri razlete de porumb, cu cirezi de vite si caini uriasi si rai, cu salasul bogat unde sopotenii-si fac veacul pe vreme de vara... La inca zece minute de mers, valea, incredibil, se inchide din nou, muntii se pravalesc iarasi pe tine, poteca e greu de urmat pentru cei slabi de inger, ca sa se deschida, iarasi, si iarasi, intr-o salba de poieni si poienite... incredibil, cine n-a vazut zona, a vizitat degeaba si s-a minunat de pomana de frumusetile de aiurea, de prin Europa sau restul lumii! Am descoperit MUNTELE si Raiul, cand terminam clasa a XI-a, si cand unul din colegi, crescut prin zona Dalbosetului, ne-a ametit cu povestile copilariei lui, pe o Vale fara varsta, unde localnicii umbla in opinci si-si cos singuri cojoacele, unde mrenele cat piciorul se prind nopatea, la felinar, cu ostia, si unde cleni uriasi sar pe mal, dupa ce localnicii ii imbata cu zeama de corcoduse fermentate si nu stiu ce buruieni zdrobite. Un loc unde cica si Pintea Viteazul si-a facut veacul, si tot locul unde ultimii legionari din Romania au infruntat Armata si Securitatea, sperand in zadar sa vina americanii... Am fost in zona aia de 9-10 ori la rand, nu mai stiu exact, iar amintirile se cam amesteca, cert este ca sunt tot atat de vii in minte pentru ca vesnic locul imi parea NESCHIMBAT, noi cresteam, imbatraneam chiar, dar locurile mi se pareau la fel de tinere si fragede, parca si pomii, vacile, cainii ori stapanii lor erau aceiasi... un peisaj peren si imuabil, noi suntem cei schimbatori! Sa dea Domnul sa nu se fi schimbat totul, sub implacabila influenta a Zeului Ban, mi-au ajuns la urechi vesti cum ca zona s-a transformat intr-una comerciala, cu obisnuitele gunoaie si zarva adusa cu Jipanele si cu manele. Nu vreau sa cred. Dar nici nu am curajul sa merg pe acolo, sa am vreo crunta dezamagire ca micul nostru colt de Rai nu mai exista!
O sa incerc, incet, sa-mi aduc aminte de episoade frumoase din peregrinarile noastre alpine si tineresti, presarate cu catarari, scufundari in pesteri, bai, pescuit, plaja, gatit si cantat cum numai la munte se poate canta! N-o sa ma injurati prea tare daca amintirile nu se vor urma una pe alta strict cronologic, sunt multe, si cum am zis, oarecum amestecate, de multe ori e e greu sa mai discerni care si cand s-or intamplat, dar sunt autentice... si traite cu suflet!