Pai… sa vedem, daca vreti sa va zic si povestea asta, incerc s-o astern, cu toata ca-i mai lunga si nu foarte bogata in peste, dar nici fara solzi nu-i…
Ne hotaram, dara, intr-o zi de 21 August a unuia din anii ’80, sa ne apuce Ziua Nationala pe balta, nu de alta, dar de cativa ani la rand, data de 23 August ne poarta noroc si niciodata n-am venit fara peste.

Unde mergem?! Dumbravita e moarta, anul trecut fusese golita si nu mai tine decat peste mic, sub 3 kile. Asa ca Pischia e a noastra!! Scule avem. Porumb?!Facem rost! Ne suim pe biticle si o luam catinel pe langa padure, spre Iberlont ( Giarmata Vii, pentru necunoscatori!), unde avea CAP-ul plantat niste porumb de-ala nou, de 90 de zile, cu coacere timpurie. Inarmati cu cutite si cu ceva plase dodoloate, intram in lan si facem prapad, mai ceva ca turma de mistreti ce-si facea veacul prin zona de speriasera tot fondul de vanatoare. Cam 10-15 kile de boabe de porumb verde de caciula, ca sa fie, si doar n-o sa caram si stiuletii dupa noi! Iesim tiptil din lan, sa ne facem nevazuti cat mai iute, cand HOP!!! Paznicul de la CAP ne asteapta zambitor langa bicicletele ce le lasaseram in desisul din marginea lanului. Ne-a vazut cand am trecut pe langa Campingul de la marginea padurii, si stiindu-ne naravul, n-a trebuit sa depuna prea mult efort de gandire ca sa deduca unde mergem cu sacii goi dupa noi… Ne cunoaste, ne cunoaste si parintii, si bunicii, si vecinii… asa ca unde sa mai fugi?! Ca car, ca mar, ca ne duce la militie, ma rog… negociem cumva si-l ducem la camping, unde-l imbatam bine, ii umplem buzunarele de tigari bune si-i promitem ca nu se ma repeta sa bagam mana asa adanc in avutul obstesc… Facem socoteala. Vodca, berea si tigarile ce le-am cumparat pentru el fac de 3 ori mai mult decat daca am fi cumparat cucuruzul din piata, dar asta e!! Am scapat barem de militie si de necazurile ce le puteai avea ( MARI!!!) pentru furt de produse agricole.
Mergem amarati acasa, partida de pescuit a inceput cum nu se poate mai bine… Impachetam. Bete, haine, cort, saci de dormit, barca pneumatica ( vorba vine barca, de fapt o anvelopa de tractor la care vulcanizaseram un fund din panza cauciucata), mancare, bidoane cu bere si apa, ma rog, stiti si voi cat e calabalacul de mare ce trebuie carat pentru o iesire de cateva zile. Le suim cumva pe biciclete, le legam ( bagajele) pe portbagaj, pe ruda, de ghidon, ma rog…, “caii” nostri arata mai incarcati decat catarii cu care mergeau cowboy-ii sa cucereasca Vestul salbatic. Bunicu-meu comenteaza ceva de genul ca “daca avea Hitler echipamentul vostru… castiga detasat la Stalingrad!”, dar noua numai de misto nu ne arde. Plecam dimineata pe la 3-4, sa prindem locuri. Pedalam in draci, supraincarcati si super-obositi, ajungem dupa ceva ceasuri de chin, tocmai bine sa prindem rasaritul pe balta. O luam pe malul padurii, unde stim cateva locuri bune… nimic!! Totul ocupat! Lumea venise de cu seara, ca sa ocupe locuri si sa petreaca frumos cele 2-3 zile libere prilejuite de sarbatoare. Cale-ntoarsa, trecem digul, luam la pieptanat malul celalalt. Toate locurile de pe care se poate pescui de pe mal sunt ocupate! Dam de Nandi, un bun prieten, care-si face veacul acolo de 2-3 luni deja, si ne mai imbunam. Nu e loc chiar langa el ( are o “fereastra” in trestie de 2-3 metri latime, pe unde intra la plantat), dar ne punem la vreo 10 metri, unde e loc de pus barem cortul. In fata noastra, un “canal” de apa de-a lungul malului, de 7-8 metri latime si cu apa pana la genunchi, apoi un brau compact de trestie de vreo 10 metri latime, dupa care abia apoi se intinde balta in toata splendoarea ei. Ne facem planul sa taiem si noi o “fereastra” ca sa putem pescui de pe mal, deci ne punem tabara. Cum nici vorba sa putem pescui in conditiile ale in acea dimineata, ce face omul la necaz sau bucurie?! Scoate sticla cu tarie… Ne asternem voiosi pe treaba, il asistam pe Nandi la plantat, mai o poveste, mai o gluma, ne apuca amiaza cu betele inca in huse! “Hai la treaba!!” dau eu semnalul. Nu avem secera, nici coasa sau alte cele, decat cutitele de pescari. In doua ceasuri de munca epuizanta si in apa si namol pana la brau, nu reusim nici macar sa ne apropiem de luciul de apa larga din fata, luptam pentru o cauza pierduta… Trestia e tare, e batrana si nu se lasa smulsa defel. Nici vorba sa pescuim de pe mal. Plecam acasa??! Nu vrem sa ne dam batuti. Ochesc pe campul din spatele nostru, zeci de baloti de paie lasati in urma dupa treieratul graului. Asta e!!! “Facem o insula din baloti” decretez eu. Munca de Sisif. Batem pari, sa ancoram “insula” in patru colturi. Caram vreo 30 de baloti si ii stivuim pe trei randuri, cat sa nu ne udam cand stam pe ei. Filozofie mare sa-i faci sa se scufunde pe cei de jos, dar pana la urma se imbiba cu apa si reusim. Ne apuca inserarea, obositi ca vai de lume, zgariati in trestia deasa pe care a trebuit s-o strabatem de zeci de ori ca sa caram balotii si parii si plini de sange de la zecile de lipitori pe care la agonisiseram prin namol. Ne tragem sufletul, si dam la caras in apa mica de un metru din fata noastra, mandri ca avem in sfarsit un loc unde sa stam uscati si sa putem pescui peste noapte. Mai era inca lumina, cand il aud pe Nandi strigand la noi de dincolo de papuris : “Mariane, Sanyi!!! Veniti la mal!!” “Nici daca dai o lada de bere de la gheata si mi-o pui pe Raquel Welch in brate nu ma mai ud!!” ii comunic eu. “ Haideti, mai, ca e controlu’ de la Filiala, vor sa vada permisele”; “arata-le tu organu’ in locu’ meu, ca io nu mai ies la mal”, ii zic eu, convins ca face misto si ca vrea doar sa ne scoata la mal pentru o bere sau mai stiu eu ce-i trece prin cap, de plictiseala. “Domnilor… va rog sa poftiti la mal sunt inginerul X-ulescu de la AJVPS”, aud tunand o voce oficiala si necunoscuta. “Dom’ inginer, daca aveti chef sa ne cunoasteti, poftiti la noi la coliba”, ii transmit eu chicotind, “suntem prea obositi pentru bancuri proaste, cine dracu’ face controale in 22 August seara?”. “ Va dau cuvantul meu ca suntem in misiune oficiala de control, poftiti va rog la mal”, continua el. “Domnul meu… daca tot ai venit d-ta in control, vino pana la mine, ca doar nu o sa ma chemi la Filiala sa ma controlezi. Eu de aici nu ma misc pana nu ma conving ca esti cine te pretinzi a fi…”, si chicoteam de zor cu Sanyi, usor amortiti si de munca de toata ziua, si de soarele ce ne batuse in cap, si de bautura de peste zi.