La Stiuca...

Aceeasi gasca de nebuni, tineri (inca!) si frumosi (unii!), pusti narozi si vesnic pusi pe sotii, tot intr-unul din anii ’80 cand balta Dumbravita era golita pentru reamenajari si Pischia nu mergea deloc. Unde sa mergem sa dam si noi cu batu-n balta?! La rau, ca balti bune nu mai avem in zona, unde sa ajungi cu bicicleta. Vorbim de cu seara vreo trei insi, si punem tara la cale.

La Sag?! Nu, ca-i apa mica, e cald si vin toti la scaldat. La Parta? Nu, ca-i plin de tigani si noaptea iti fura si biciclete, si bete, si hainele puse la uscat... nu de alta, dar o patisera de curand niste prieteni. Au scapat ieftin, nu ca altii, care s-au trezit si au protestat, si s-au ales si cu lucrurile luate, si cu cate o baie buna nocturna. “Stiu!!” decreteaza Gyuszi, fratele mai mare al mai vechiului nostru prieten, Schumi. E cel mai mare dintre noi, a terminat armata de 2-3 ani, lucreaza ca tamplar si e mester de fapt la de toate, castiga bine, si stie sa-si impuna punctul de vedere, de obicei pertinent, asa ca-l ascultam. “Mergem la Remetea, pe malul Begai, daca nu merge pe rau, sunt doua balti acolo, una cu peste mic, alta cu stiuci cat piciorul, tot prindem noi ceva!!”. Povesteste el cum ca ar fi lucrat la un canton sau ceva de genul asta de pe acolo, si ca stie de la “proprietar” ca este peste mult si mare pe acolo, si ca ala nu lasa pe nimeni sa se apropie de balta lui cu carasei de stiuca, dar cum noi avem “pile”, se rezolva!! Deja ma vedeam calare pe cate o stiuca cat un delfin, atent sa nu-mi alunece piciorul pe gatlejul ca al balenei lui Iona... Ne imprastiem, facem fiecare monturi de stiuca cum ne pricepem mai bine ( nu ne pricepem, dar... entuziasmul e mare!!). Eu “trisez” oleaca, ma inspir din cartea mea de capatai, cea a lui Mircea Bichiceanu, fac chiar si o montura gen “pater noster”, cu un carlig la fund pentru crap si altul mai sus, cu tripla, pentru stiuca, ce mai, mi-s convins ca gura targului si daca nu-i inca rupta, barem e temeinic intepata...
Dimineata, la 4 trecute fix, ne urnim! Din cei trei viteji de aseara... am ramas dimineata vreo sase (!!), s-au mai lipit de noi si alti prieteni curiosi de ispravi pescaresti. Ne ingrozim din nou de cat de tare-s incarcate bicicletele. Oricare din ele, odata lasata pe o parte, nu mai poate fi ridicata decat de doi insi ca s-o pui pe roti. Dar odata urnit, mergi! Nu inseamna ca poti si opri in timp util, dar pe vremea aia trecea o masina pe ora pe soselele patriei.
Bagajele-s, ca de obicei, mai multe decat ne trebuie, si asa o sa ajungem sa ne pomenim pe balta ca avem trei kile de zahar, zece de cartofi, conserve de fasole pentru un regiment, vreo 20-30 de ardei iuti ( de-aia “cireasa”, ca lesinai numai sa-i mirosi), pliculete de ceai ( mare raritate!!), doua table de clisa afumata, dar ( vom constata prea tarziu!) nici un strop de sare... Bautura?! Esteee!!! Fiecare cu una-doua sticle de tarie, ceva bere, dar, evident, nici un strop de apa potabila! “Las’ca gasim noi p-acolo” decreteaza careva, doar n-o sa caram APA dupa noi... Sedinta tehnica de orientere turistica. “ O luam pe langa padure, prin Iberlont, si ajungem iute la Aeroport, de acolo e joc de glezna pana la Remetea Mare”, zic eu. “Du-te tu pe acolo”, ma apostrofeaza “satenii”, ( io-s in Dumbravita doar in vacante), e drum de tara, cica, si la cat de incarcati-s caii, o sa facem pana imediat. O luam, deci, pe ocolite: Dumbravita, calea Lipovei, o taiem prin spate pe la UMT, pe la Spitalul TBC, si in sfarsit, iata-ne pe Drumul Lugojului. Haltaaa!!! Oboseala. Deja. Pe dreapta, undeva prin dreptul benzinariei, parca, o mica Alimentara. Inchisa, evident, dar... in fata tronau cateva lazi cu sticle de lapte. Le stiti, nu? Lazi din sarma zincata, cu cate 12 sticle de lapte din alea cu gura mare si astupate cu folie groasa de aluminiu. Ba si cateva lazi cu iaurturi, ne fac cu ochiul. Stau acolo, in mijlocul totuarului, si nu e nimeni in preajma. Bag sama ca masina de la Fabrica de lapte, venea noaptea, lua ambalajele goale lasate de cu seara si lasa acolo marfa, pe care la ora deschiderii o gaseau acolo vanzatorii. Sanyi, insetat, nu sta mult pe ganduri, inhata o sticla si-si toarna pe gat un litru de lapte, crud cum era, in cateva secunde. Ceilalti nu stam mult pe ganduri, procedam la fel. Mai putin eu, circumspect cu laptele crud, dar ma ospatez cu doua iaurturi. “Ce bine era sa fi venit si masina cu cornuri”, comentez. Mustrati de constiinta, punem sticlele si borcanele goale la loc in lazi si lasam si banii cuveniti intr-una din sticle. Nu de alta, dar tocmai zariseram intr-o lada o sticla goala cu o moneda de 5 lei in ea, si de acolo ne-a venit ideea. Inseamna ca se practica deja “autoservirea...”, cat era ea de Epoca de Aur!
Plecam, cu greu, din loc si pedalam. Si pedalam. Burtile pline, merge mai greu, parca. Taras-grapis, ajungem la intrarea in Remetea, trecem prin sat,a intersectia cu drumul spre Bazos facem dreapta si trecem Bega peste pod. De acolo, pe dig, urmam cursul raului in sus, vreo 2-3 kilometri, pana la un loc pe care-l stiau baietii, numai bun de pus tabara pe malul raului, intr-un luminis superb, inconjurati de arini si salcii seculare. Pana la “balta cu stiuci” sunt cateva sute de metri, doar, ne asigura “ghidul” Gyuszi. Pana atunci, ca tot n-avem peste mic, punem tabara aici, si bagam betele in Bega, poate intra vreo mreana sau un somn ratacit, si asa avem de gand sa stam 2-3-4 zile, cat ne tin proviziile si nervii. Se lumineaza destul de tarziu, e august deja si e si racoare. Baietii umbla la provizii, apar sticlele cu tarie, facem o tura, doua. Ardee!!! Are unu’ o palinka tzapana, de vreo 60 de “focuri” si ne incalzim iute. Facem la repezeala care ce monturi ne trec prin cap de pescuit la fund pe rau, unii incarca cu rama neagra, altii cu mamaliga sau porumb verde sau coropisnite (mamaaaa!!! Schumi are o cutie de Gaz-Maska – chestii din alea de tabla, de la armata interbelica, cred, de vreo 3-4 litri, plina ochi cu coropisnite, nici acum nu stiu de unde le-o fi strans atatea!), punem zurgalai si alte zdranganitoare pe varfurile betelor si ne apucam de instalat tabara. Doua corturi, destul de vechi dar inca bune rasar in cateva minute. Facem locul pentru foc. Aducem bolovani de rau, avem doua-trei ceaune rusesti, de aluminiu, de cate 4 litri cu noi, deci facem si suportii din cracane si o transversala taiate din salciile de pe mal, toporisca lui Sanyi face minuni si iaca avem si provizii de lemne uscate, putem sa ne hodinim si noi, in asteptarea mult-ravnitelor trasaturi. De prisos sa va zic de soarta bietei sticle cu palinka. Primul kil s-a evaporat urgent, in timpul elevatelor activitati mai sus-aratate. Apare si al doilea, care circula cu viteza. “Apaaa!!” clameaza unul. “De unde?! Ati luat din sat?!” intreb. “Nu ca nu ne era sete... doar am baut lapte, nu?” zice careva. “Bine, beti apa din Bega...”. “Ba, ce-s nebun?” zice Sanyi. “Cata vreme am bere, io nu beau apa!!!” Incuviintat zgomotos de ceilalti, se apuca toti si desfac sticlele de bere si le toarna urgent pe gatlejurile arse deja de palinka. Eu... bolnaviciosul trupei ( am probleme cu fierea si digestia, am cam 58 de kile la cei 179 cm ai mei, ca ma bate vantul de slab ce sunt) nu risc combinatia. Mi-a ajuns iaurtul cu palinka, si pe nemancate. Ma apuc in schimb si iau apa din Bega ( destul de limpede) si o pun la fiert. Imi fac la ceai cat nu putem bea toti. Cand sa le dau si lor... stop! lipsa combatanti!! Soarele e sus deja, e cald, aburii de rachie tare ca focul si-au facut datoria, iar berea a pus capac la toate: gasca mea de voinicei zace imprastiata prin iarba, care-ncotro, in pozitii bizare si sforaind de zor. Cam devreme a capotat trupa, la nici doua-trei ore de “pescuit”, meditez eu. Singurul treaz e un pustiulica, Ioska, var de-al treilea cu noi toti, are vreo 14-15 ani si inca nu s-a dedat la dulceata de pruna distilata... Ma ajuta sa-i acoperim pe prieteni cu cate o patura pe cap, sa nu se insoleze, si noi doi ne punem frumusel la umbra unei salcii antediluviene, de unde putem supraveghea atat betele, cat si luptatorii picati atat de iute la datorie. Atipim si noi, caldura moale a soarelui de sfarsit de vara si oboseala pedalatului, dimpreuna cu mirosul de iarba proaspata din lunca ne biruie. Si visam... eu, cel putin, la stiuca mea mare cat delfinul Flipper...