Mai cateva...

Cam ’79-’80, nu pot baga mana in foc, oricum, undeva pe la sfarsitul liceului. Vacanta de dupa admiterea la facultate, daca nu ma insel, totusi!
Cateva zile pe malul baltii, pescuim vreo 3 insi, de data asta sunt cu Niky, o matahala barboasa si pletoasa, un hippy cu pretentii de pictor si un altul, pustan pe vremea aia, micut si al dracu’, Tzoki.

Niky asta avea un simt al umorului mai aparte, nu sadic neaparat, dar …facea poante sa le zicem deplasate! Avea un talent sa ragaie la comanda, ceva de speriat! Putea scoate chiar propozitii intregi cu aerul eliminat din stomac, spre incantarea si uimirea celor din jur! Sa nu zic de cate pariuri a castigat, tragand vanturi la comanda, pe numarate! El ne-a invatat sa plantam buturugi pe locul nostru de pescuit, cand plecam de acolo. La intoarcere, peste 1-2 saptamani, aveam carlige si plumbi cat sa ne ajunga tot restul anului! Tot el “nadea” cu baterii scurse de ELBA si cu mamaliga cu boia iute, piper si praf de naftalina prin standurile vecine, ca mai prindeau aia peste doar la anu’! Venea la pescuit cu un maldar de ramuri de dud smulse din pomii de pe strazile din sat, spunand la fraieri ca aia e nada ideala pentru chinez! Si cum noi prindeam constant asa ceva ( nadind, evident cu porumb!), in scurta vreme toti pomii de pe soseaua ce ducea spre balta erau deja fara frunze, ca in plina iarna sau in campanie pentru viermii de matase, ca lumea umplea balta cu crengi frunze de dud!!
Nu reusesc sa pricep nici peste ani, cum reusea sa fraiereasca in halul asta pe unii!! Odata, de dimineata, vine ( ca de obicei), un chelner de la Cina, din Timisoara, sa cumpere de la noi peste. Era cam 20 lei/kg, si la un crap mai mare ne mai lasa si 2-3 beri si un pachet de tigari bune. Niky era singurul care prinsese in noaptea aia un chinez ca la 8 kile, dar care mustea de icre. Nu stiu cum l-a lamurit pe bietul om sa cumpere doar icrele, ca iese mai bine. A dat ala 250 lei pe un kil si ceva de icre, iar pestele eviscerat l-a vandut altcuiva cu inca 200 lei…Talent!!...

Vin intr-o dimineata, pe la 3,30-4,00 de acasa, unde fusesem sa ma mai spal si eu si sa aduc provizii. Pe bicicleta, evident. Cand sa trec digul de pe sosea catre balta, hop!! ARO-ul AJVPS, control, cu militieni, etc! Trec pe langa ei, si pedalez de zor catre spate, unde pescuiam, urland cat ma tin bojocii: “controlu’, controlu’ !!!! Scoateti betele!!! “ Controlorii uita de precautii, nu se mai organizeaza ca de obicei si se napustesc peste bietii pescari pe care-i iau ca din oala, ametiti de somn cum erau, asa ca aia din fata nu scapa neprinsi…
Niky, mai in spate, apuca la repezeala sa scoata betele, ajutat si de mine, si in ultima clipa, chiar cand da Militia buzna in stand, el era deja pe vine, cu pantalonii dati jos, undeva in iarba de langa cortul improvizat din folie de polietilena. Il lumineaza aia cu lanterna in ochi, il vad cum se holbeaza la ei cu ochii cat pumnul si strangand din dinti. “ Ce faci aici?!” tuna militianul, de fapt ajutor de sef de post in sat, si cu care avusesem deja destule clinciuri. “ Nu vezi ca ma cac?!! Tampitulee!! Baga-mi-as…”, etc, etc, nu cred ca v-ati dori sa aflati exact formularile! Astia, jenati ca au intrerupt o atare activitate “productiva”, se lamuresc ca nu sunt bete in apa in stand si pleaca sa vaneze alti “gugustiuci”. “Ce-ai, ma Niky, ce-ti veni sa-i injuri asa?! Nu ti-a ajuns ca le-ai aratat curu’?!” intreb eu nedumerit. “Pai nu vezi ca m-am pus in urzici, baga-mi-as, etc, etc, si mi-s ouale si bucile carne vie?!”

Alta data, pescuit de noapte. Facem conventia ca fiecare din noi sa intre pe rand la nadit si sa nadeasca cele 6 bete ale grupului. Eu intru pe inserat, primul. Pe la 2 nopatea, vine randul lui Tzoki. Intra asta cu punga de porumb dupa el, sa improspateze nada si momeala, iar noi de pe mal, il dirijam si-l ajutam sa gaseasca monturile, si pe urma intindem firele. “Ia sa vedem ce are Tzoki de mancare!” decreteaza Niky. Ii cauta prin bagaje si gaseste o punga de hartie plina cu gombotzi! Stiti, nu? Galuste cu prune, date prin pesmet prajit, o minunatie! Se apuca si i le infuleca pe toate, imi da si mie una-doua, si gata!! “pai lasa-i si lui vreo 2-3”, zic eu. “Aiurea!! Sa se invete minte sa nu le mai ascunda!!” Si termina de lins si ultima farimitura. Pe uram, tacticos, ia cate o mana din lutul de pe mal si face vreo zece bulgari cam de marimea gombotzilor, ii baga in punga si pune punga la loc in geanta lui Tzoki. Saracul baiat, iese inghetat de frig, il stergem, ia o gura de tarie si il apuca foamea. “Voi nu mancati?” intreaba. “Nu, mersi, noi… mai tarziu!” ranjeste sardonic Niky. Asta micu’ baga mana in punga, gaseste ceva moale si rotund si musca cu pofta. Si mesteca. Sa fi vazut ochi holbati si scuipaturi cand s-a prins ca rontaie din pamantul sfant al patriei!! Injuraturi, amenintari, de prisos sa va zic! “Niky, numai tu puteai fi, ca marian e tip de treaba, ti-o fac eu!!” zice el. “Faci pe ma-ta” zice si asta si se tavaleste de ras cand il vede pe Tzoki manjit pe toata fata cu noroi!
Maine noapte. Randul lui Nicky la nadit. Tzoki, ca un vultur, sare sa vada ce are Niky de mancare. “ Are pita de casa cu untura si boia! Vrei?!” ma intreaba. “Nu, eu am sunca si alte alea, nu-mi trebuie de la el”. “Nici mie” decreteaza Tzoki. “Dar tot i-o fac!”. Si baga mana in borcanul cu cucoti pe care-i tinea sa dea ziua la carasi si ii “sareaza” din belsug sandvisul. Pentru cei mai slabi de inger, va rog nu cititi ce reactie a avut Niky cand, dupa ce a trecut de jumatatea sandvisului, Tzoki i-a luminat un pic mancarea, sa vada ce baga in gura… tare ma mir ca nu a dat in hepatita, dar cert e ca inca si la amiaza zilei urmatoare mai dadea la rate, ma mir si acuma ca mai avea ce…