Pescuitul în perioada de vara oferă pescarilor multe surprize: unele agreabile, altele neplăcute, toate memorabile, demne de a vedea chiar lumina tiparului. Despre una dintre acestea aş vrea să relatez în această sumară povestire. Vă asigur, dragi cititori, că nu este o fabulaţie cu iz pescăresc. Este pe bune!

Acest canal a apărut pe harta Banatului, la sfârşitul anilor ′50, ca urmare a unei acţiuni de anvergură pentru desecarea terenurilor agricole din zona de şes. Primele săpături s-au făcut cu contribuţia directă a populaţiei din zonă şi cu mijloace rudimentare: lopată, hârleţ şi roabă. Peste ani şi-au făcut apariţia şi utilaje speciale care au lărgit sau decolmatat albia. În acele vremuri, când munca „voluntară“ la săpat era obligatorie pentru toţi bărbaţii salariaţi sau membri GAC, nu-mi imaginam că prin sudoarea frunţii mele contribuiam la apariţia în zonă a unui important bazin piscicol.

 Din anul 2005, în propria-mi grădină, mereu supusă inundaţiilor în lunile cu precipitaţii abundente, a fost săpată o groapă care poate colecta circa 50-60 mc de apă. Având o adâncime de circa 2 m, iar nivelul freatic fiind cu o jumătate de metru mai sus de fundul micului bazin, nu seacă niciodată. Iniţial, am folosit această rezervă de apă pentru udatul straturilor de legume. Ulterior, profitând şi de faptul că iarna rămâne o cantitate apreciabilă de apă sub gheaţă, l-am transformat într-un mini eleşteu, populându-l cu peşte, mai ales caras. Un proiect încurajator. Care pescar n-ar fi fericit să aibă propriul râmnic?!... Din când în când am aruncat şi hrană, iar în momente de relaş am catadicsit să undesc, spre a testa apetitul peştilor pentru diverse momeli. Unul dintre aceste momente a fost imortalizat de aparatul foto, iar imaginile introduse în calculator şi trimise celor apropiaţi.

În anotimpul rece, când ploile sunt de durată, iar solul îmbibat cu apa nu se zvântă în aceeaşi zi, drumul de acces spre canalul de dincolo de Checea, devine periculos, chiar impracticabil pentru autoturisme. Din această cauză ieşirile noastre la pescuit în acea zonă sunt mai frecvente înainte de a se desfunda drumul. Din experienţa altor ani, ştiam că pescuitul la ştiucă merge mai bine când apa din canale se răceşte şi devine mai limpede. Toamnele anilor 2007 şi 2008 ne-au oferit multe bucurii, dar şi câte o supărare demnă de Cartea Recordurilor.